Registrul Auto Român (RAR) a publicat bilanțul controalelor tehnice efectuate în trafic în anul 2025. Datele arată că, în județul Arad, sute de autovehicule au fost depistate cu probleme tehnice sau nereguli privind documentele.
Potrivit RAR, în Arad au fost verificate 2.625 de vehicule. Dintre acestea, 17,2% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte, iar 59 de autovehicule (2,25%) au fost încadrate la categoria „pericol iminent de accident”.
De asemenea:
- 2,71% dintre mașinile oprite în trafic aveau deficiențe privind nivelul de poluare;
- 2% circulau cu ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfășurate împreună cu Poliția Rutieră, în județul Arad au fost aplicate 485 de amenzi contravenționale și au fost retrase 475 de certificate de înmatriculare.
Reprezentanții RAR precizează că, în situația reținerii certificatului de înmatriculare, documentul poate fi redobândit doar după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la una dintre reprezentanțele RAR din țară.
Situație alarmantă la nivel național: peste 38% dintre mașini, neconforme
La nivel național, inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic 92.219 vehicule pe parcursul anului 2025. În urma controalelor, 38,5% dintre mașinile oprite au fost declarate neconforme, prezentând deficiențe tehnice majore și/sau periculoase.
Cele mai frecvente probleme identificate au vizat:
- instalația electrică de iluminare-semnalizare (24,11%);
- emisiile poluante (20,46%);
- punți, jante, anvelope și suspensie (10,32%);
- vizibilitate (10,15%);
- șasiu și elemente atașate (9,22%).
Neconformități la sistemul de frânare au fost descoperite la 4,21% dintre vehiculele controlate, iar în 1,4% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcție.
RAR mai arată că 6.064 de vehicule prezentau deficiențe legate de poluare, iar 4.697 de autovehicule au fost considerate un pericol iminent de accident din cauza unor defecțiuni grave la sistemele de frânare, direcție sau la punți și fuzete.
În ceea ce privește inspecția tehnică periodică, aproximativ 1,8% dintre vehiculele verificate circulau cu ITP fals, expirat sau anulat.
Peste 26.000 de sancțiuni aplicate în 2025
În urma controalelor mixte RAR – Poliția Rutieră, desfășurate la nivel național în 2025, au fost aplicate 26.531 de sancțiuni contravenționale. Totodată:
- 22.027 de certificate de înmatriculare au fost retrase;
- 364 de vehicule au fost imobilizate;
- 188 de ITP-uri au fost anulate.
Datele prezentate de Registrul Auto Român confirmă necesitatea intensificării controalelor tehnice în trafic, în contextul în care un procent semnificativ dintre vehiculele aflate pe drumurile publice prezintă deficiențe ce pot pune în pericol siguranța rutieră.



