Agenţia Naţională de Transplant anunţă, miercuri, o prelevare de organe realizată la Spitalul Judeţean Arad, de la o pacientă de 32 de ani. Trei pacienţi români au fost salvaţi, prin transplant hepatic şi renal, anunță News.ro. A fost recoltat şi cordul, dar nu s-a găsit receptor compatibil.

”La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad, familia unei tinere de doar 32 de ani aflată în moarte cerebrală a găsit puterea de a preschimba suferinţa lor în speranţă pentru alţi semeni. Aşa că a fost de acord să doneze organele acesteia şi să salveze vieţile altor semeni aflaţi în cumpănă. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi mulţumim cu respect şi recunoştinţă pentru decizia dificilă pe care a fost nevoită să o ia”, a transmis, miercuri, Agenţia Naţională de Transplant.

Potrivit sursei citate, echipa de coordonare a spitalului arădean a fost formată din Dr. Dana Moţ – coordonator de transplant, Dr. Adrian Crişan, colectivul din secţia ATI.

”Alţi 3 români se vor putea bucura de viaţă în urma intervenţiilor de transplant hepatic şi renal. Efortul şi dăruirea lor au fost preluate de alţi profesionişti dedicaţi, echipele de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni şi Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, care au încheiat cu succes intervenţia de prelevare atât a ficatului, cât şi a rinichilor. Familia pacientei a fost de acord şi cu donarea cordului, dar, din păcate, în ciuda eforturilor ANT, nu a fost găsit un receptor compatibil pentru acesta. De asemenea, la Arad a fost prezentă şi echipa de prelevare plămâni de la Spitalul Clinc Sf. Maria Bucureşti, dar din motive medicale organele nu au putut fi eligibile pentru transplantare”, a mai transmis Agenţia Naţională de Transplant.

La Centrul de Transplant Hepatic, echipa de chirurgi a încheiat cu succes încă o intervenţie de transplant hepatic, salvând viaţa unui pacient de 39 de ani aflat în suferinţă.

În acelaşi timp, alţi doi pacienţi (doi bărbaţi de 40 de ani şi, respectiv, de 44 de ani) au primit, după aproape 3 ani de aşteptare, şansa mult visată pentru un transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.