Prăbușirea unui zid al cetății Șoimoș demonstrează cât de greșită a fost decizia primăriei Lipova de a revoca dreptul de administrare al Consiliului Județean Arad asupra cetății. Totuși, CJA încearcă să intervină pentru ca această cetate să fie restaurată și introdusă în circuitul turistic.

Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, confirmă sprijinul pe care încearcă să-l ofere Cetății Șoimoș: „Cu câteva minute în urmă, alături de deputatul Sergiu Bîlcea și de directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad, Bogdan Blaga, am ieșit de la Ministerul Culturii, unde am avut o discuție cu ministrul Raluca Turcan și cu Oana Zaharia, director general al Institutului Național al Patrimoniului. Am obținut acordul doamnelor care administrează viața culturală națională și patrimoniul cultural ca și Cetatea Șoimoș să fie inclusă pe lista obiectivelor de patrimoniu pentru salvarea cărora se acordă finanțare! Deși discuția aceasta ar fi trebuit să o aibă primarul de la Lipova, la minister, dacă și-ar fi dat interesul, am avut-o noi, cei de la Consiliul Județean. Le mulțumesc doamnelor Turcan și Zaharia, pentru înțelegere, și le aștept la Arad pentru a discuta cu proiectele pe masă!”

Cetatea Șoimoș predată de Lipova CJ Arad

Ca un scurt istoric, vă reamintim că cetatea Șoimoș a fost predata de Județul Arad către orașul Lipova în anul 2020, după ce Consiliul Local a radiat dreptul de administrare al Consiliului Județean Arad prin Hotărârea 101 din 18.09 2020. Cetatea a fost în administrarea CJA din noiembrie 2016 până în septembrie 2020, timp în care s-a muncit pentru documentația accesării de fonduri europene prin Programul Operațional Regional. Din păcate, documentația nu a putut fi depusă, având în vedere întârzierile mari cu care administrația orașului Lipova a răspuns solicitării de eliberare de documente în vederea întocmirii cererii de finanțare. Conform protocolului încheiat între administrația județeană și cea din Lipova, după 4 ani, cetatea Șoimoș a revenit în patrimoniul Lipovei.

„Prin investițiile pe care le realizăm județul Arad se dezvoltă și putem oferi exemple concrete. Am realizat trei circuite turistice județene, am investit și investim în plaja de la Ghioroc, cunoscută ca și Litoralul vestului. Avem o stațiune de interes național, Moneasa, acolo unde am modernizat două drumuri – Bârsa-Sebiș-Dezna-Moneasa și Dieci-Dezna – pentru un acces cât mai ușor și mai rapid. Dar am investit și în tabăra școlară, iar în acest an urmează reamenajarea Teatrului de Vară. Avem patru stațiuni de interes local – Ineu, Ghioroc, Pecica și Lipova – fiecare cu strategie de atragere a turiștilor. Avem Drumul Vinului, din Podgorie, investim în continuare în tabăra de la Căsoaia, acolo unde vom pune în valoare și tabăra de sculptură. La Șiria, Cetatea oferă o panoramă extraordinară asupra Câmpiei Aradului. Iar exemplele pot continua, semn că ne străduim și avem voința de a realiza cât mai multe atracții turistice în județul nostru. Revenind la Lipova, și acolo încercăm să revitalizăm orașul. Facem druuri, organizăm an de an Lipova Symphonic City, ne dorim să investim în muzeul din localitate, am organizat anul trecut Festivalul Vânătorilor la Băile Lipova. Dar pentru a face mai mult avem nevoie de un parteneriat cu administrația locală, fapt care nu se întâmplă, din păcate”, a adăugat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.