Scena de dans contemporan din Timișoara este animată în această toamnă de D.A.N.S ™ – un program complex de susținere a coregrafiei românești. Spectacole senzoriale, workshop-uri, ateliere de explorare urbană și management cultural, laboratoare interdisciplinare, sesiuni de dans liber  – toate își propun să dezvolte noi categorii de public și să consolideze pasiunea celui deja existent.

  • Luna SEPTEMBRIE debutează cu o sesiune de Dans Liber (3 septembrie, Casa Artelor) și continua cu Timișoara în mișcare (6-10 septembrie) – un atelier participativ, desfășurat în Cartierul Iosefin, ce va include o serie de explorări performative ale corpului în relația cu arhitectura și spațiile urbane. Simultan (7-10 septembrie) va avea loc atelierul de management cultural RE.START ™, eveniment condus de expertul cultural Cosmin Manolescu, destinat operatorilor culturali din Timișoara, mai ales în perspectiva anului 2023.

Mijlocul lunii aduce la librăria Cărturești Opera primul perfomance Corp.Vers – o colaborare artistică sub forma unui triunghi dans-poezie-video (cu participarea poetei Adela Dragomir, a coregrafului Cosmin Manolescu și a videografului Cristian Văduva), care se va finaliza cu un performance interdisciplinar deschis publicului(17 septembrie)

  • OCTOMBRIE va fi o lună în care acțiunile D.A.N.S ™  ne îndeamnă la introspecție. În căutarea corpului pierdut (8 octombrie, Teatrul German de Stat), un spectacol-labirint pus în scenă de coregrafii Alexandra Bălășoiu, Cristina Lilienfeld, Valentina de Piante, Cosmin Manolescu, vorbește, prin dans, despre viață și moarte, despre încheierea unor cicluri și despre noi începuturi.  

În perioada 10-13 octombrie atelierul Sistem viu, condus de Cristina Lilienfeld, propune publicului explorarea anatomiei pentru a fi într-un contact mai real și autentic cu corpurile, cel de-al doilea performance din seria Corp.Vers fiind programat pe 15 octombrie, cu participarea poetei Adela Dragomir și a coregrafei Cristina Lilienfeld. Pe tot parcursul lunii, în fiecare zi de miercuri, coregrafa Alexanda Gîrbea va susține cursul de dans Movement Art.

Detaliile despre toate evenimentele vor fi furnizate în perioada următoare pe site-ul www.arealcolectiv.ro, precum și pe paginile de Facebook Concentric Projects, AREAL spatiu pentru dezvoltare coregrafica și Indie Box.

D.A.N.S.™ este un exercițiu de activare și dezvoltare culturală care pune în centrul său OMUL, în căutarea momentului prezent, și care propune în egală măsură crearea de conexiuni între Dans și diferite Arte contemporane  – poezie, artă vizuală, muzică, cu accent important pe explorarea Naturii și a Spațiului public. Programul coregrafic colectiv este dezvoltat de Indie Box, Concentric Projects și AREAL – spațiu pentru dezvoltare coregrafică în parteneriat cu Casa Artelor, Librăria Cărturești Opera, Institutul Francez din Timișoara, Teatrul German de Stat din Timișoara, FABER, FITT și implementat cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara și al Administrației Fondului Cultural Național (pentru spectacolele În căutarea corpului pierdut, Sistem Viu, Moving [M]others).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.