Un raport oficial întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vasile Goldiș al Județului Arad relevă o situație alarmantă privind starea adăposturilor de protecție civilă din județul Arad. Concluziile documentului arată că marea majoritate a acestor spații sunt nefuncționale sau doar parțial operative, iar capacitatea reală de adăpostire a populației este extrem de redusă.
Verificările au fost desfășurate în perioada 13 octombrie – 24 noiembrie 2025, în baza ordinelor OIG nr. 67585 din 30 septembrie 2025 și OIG nr. 68275 din 25 noiembrie 2025, precum și a Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 6 din 9 octombrie 2025. În urma acestor controale, autoritățile au constituit un grup de lucru la nivel județean, cu scopul evaluării stării tehnice a adăposturilor și al estimării fondurilor necesare pentru reabilitarea acestora.
134 de adăposturi verificate, majoritatea în stare critică
La acțiunile de control au participat reprezentanți ai Instituția Prefectului – Județul Arad, ISU Arad, Consiliului Județean Arad, Primăriei Municipiului Arad și Inspectoratului de Stat în Construcții.
Potrivit raportului, au fost verificate 134 de adăposturi de protecție civilă, amplasate în 103 locații din județ. Dintre acestea:
- 121 sunt adăposturi publice;
- 13 sunt adăposturi private, inclusiv cel al Spitalului Orășenesc Lipova.
În paralel, au fost evaluate și trei puncte de comandă, structuri speciale destinate conducerii acțiunilor în situații de urgență.
Puncte de comandă distincte de adăposturile populației
Raportul precizează că punctele de comandă sunt construcții subterane realizate la nivel județean, municipal sau la nivelul unor operatori economici și sunt diferite de adăposturile destinate populației, care pot fi subterane, semîngropate sau supraterane.
În județul Arad funcționează:
- un punct de comandă județean;
- un punct de comandă municipal;
- un punct de comandă aparținând unui operator economic, administrat de Greenbrier România (Astra Vagoane).
Nereguli grave: lipsă de ventilație, iluminat și căi de evacuare
Deficiențele constatate în urma verificărilor sunt numeroase și considerate grave de către specialiști. În multe cazuri, adăposturile:
- nu dispun de instalații de filtroventilație sau acestea sunt nefuncționale;
- au filtre de praf expirate și lipsesc supapele de suprapresiune;
- nu au iluminat funcțional sau instalațiile lipsesc complet;
- au prize de aer demontate și capacele ieșirilor de salvare acoperite cu pământ;
- nu dispun de uși de acces în încăperile tampon sau de grupuri sanitare;
- prezintă goluri în pereți și tavane;
- au uși tip UME cu mânere defecte sau garnituri deteriorate.
În unele situații, tavanele au fost placate cu polistiren, fapt care împiedică verificarea structurii și obturează sistemele de introducere a aerului. De asemenea, au fost identificate compartimentări interioare care blochează accesul către ieșirile de salvare sau pardoseli supraînălțate cu pietriș, reducând înălțimea liberă sub limita legală de 2 metri.
Adăposturi pentru mai puțin de 2% din populația județului
Din punct de vedere al funcționalității, situația este extrem de îngrijorătoare. Din cele 121 de adăposturi publice, 117 sunt nefuncționale sau neoperative, iar doar 4 sunt parțial funcționale. În mediul privat, 5 adăposturi sunt nefuncționale, iar 8 sunt doar parțial operative.
Datele statistice incluse în raport arată că fondul de adăpostire este insuficient raportat la populație. Conform recensământului din 2021, municipiul Arad are 145.078 de locuitori, însă capacitatea de adăpostire acoperă doar 4,81% din populație:
- 3,96% în adăposturi publice;
- 0,85% în adăposturi private.
La nivelul județului Arad, populația totală este de 410.143 de locuitori, iar capacitatea totală de adăpostire este de doar 1,75%. Un exemplu relevant este adăpostul privat al Spitalului Orășenesc Lipova, care deservește o populație de 10.040 de locuitori, având o capacitate de doar 75 de persoane, adică 0,75% din populația orașului.
Baze de date actualizate, dar problemele rămân
Raportul mai menționează că, în timpul verificărilor, au fost identificați administratorii și proprietarii adăposturilor, au fost actualizate bazele de date ale ISU Arad și au fost informați toți deținătorii cu privire la obligațiile legale.
Conform Legii nr. 481/2004, adăposturile publice pot fi utilizate în timp de pace și pentru alte destinații, cu respectarea normelor tehnice, însă acestea trebuie eliberate în maximum 24 de ore în cazul producerii unei situații de urgență, cu informarea prealabilă a structurilor operative.



