Contractele pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate pentru patru pasaje pietonale subterane pe trei drumuri naționale din zona de vest au fost semnate la DRDP Timişoara, iar proiectarea lucrărilor poate începe, sursa de finanțare fiind asigurată, spun reprezentanții Ministerului Transporturilor într-un comunicat de presă.

Ofertantul desemnat câștigător la procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect pentru Autorizarea Lucrărilor de Construire”, investiție împărțită pe patru loturi, este TQM Management SRL, cu preţul de 288.000 lei, fără TVA, pentru fiecare lot în parte.
Acestea sunt următoarele:
⚬ Lot 1 – Amenajare pasaj pietonal subteran DN 6, km 381+200, Gara Băile Herculane, jud. Caraș-Severin (foto: Google Maps);
⚬ Lot 2 – Amenajare pasaj pietonal subteran DN 7, km 383+830, în localitatea Sântandrei, jud. Hunedoara;
⚬ Lot 3 – Amenajare pasaj pietonal subteran DN 7, km 536+700, în localitatea Vladimirescu, jud. Arad;
⚬ Lot 4 – Amenajare pasaj pietonal subteran DN 79, km 42+100, în localitatea Chișineu Criș, jud. Arad.

Durata de elaborare a proiectului pentru fiecare lot este de 150 zile de la data semnării contractelor, adică aproape 6 luni de zile.
Aceste pasaje pietonale subterane vor contribui la fluidizarea traficului, reducerea numărului de accidente, creșterea siguranței rutiere pentru pietoni și șoferi, reducerea emisiilor poluante și a costurilor de operare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.