Medicul Cătălin Hreniuc a fost numit director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Numirea a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă, după ce medicul Lenuța Timiș – director medical interimar – a renunțat, din motive personale, la această funcție.

„Ne-am reunit la Consiliul Județean într-un moment în care facem o schimbare în echipa de conducere a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. La finalul mandatului de director medical, îi mulțumim doamnei doctor Timiș, pentru activitatea de peste șapte luni în această funcție, într-o perioadă în care România și Aradul s-au confruntat cu al patrulea val al pandemiei COVID-19. Profit de ocazie, deși nu suntem într-un moment de bilanț, să mulțumesc întregii echipe de conducere a SCJU Arad, tuturor cadrelor medicale și auxiliare, reprezentate astăzi aici de managerul Florina Ionescu. Dr. Cătălin Hreniuc preia de la doamna dr. Timiș mandatul de director medical. Astăzi acest titlu nu reprezintă doar un titlu de onoare, ci și un angajament pentru o muncă mai intensă, pentru mai multe nopți nedormite, pentru implicarea în numeroase probleme care așteaptă rezolvare și care apar iar și iar într-o succesiune permanentă”, a declarat dl. Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean de Arad

Managerul SCJU Arad, dna Florina Ionescu a mulțumit fostului director medical pentru buna colaborare și i-a urat bun venit în echipa de conducere, medicului Cătălin Hreniuc: „Îi mulțumesc doamnei doctor Lenuța Timiș pentru implicarea de care a dat dovadă pe perioada interimatului de director medical. Doamna doctor rămâne în echipa SCJU Arad ca medic șef SPIAAM și membru în Comitetul Director. De asemenea îi urez bun venit în echipa de conducere, domnului doctor Cătălin Hreniuc, pe care îl așteaptă o misiune dificilă, orientată în primul rând, spre nevoile pacientului.”

Dr. Cătătlin Hreniuc este medic specialist neurolog și medic șef Secție Clinică Neurologie, fiind angajat al SCJU Arad din anul 2012. „Am acceptat acest post pentru că este o nouă provocare pentru mine și consider că lucrând în echipă, vom trece cu bine peste provocările care ne așteaptă. Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad este dotat cu toată aparatura medicală necesară, avem medici profesioniști, nu trebuie decât să lucrăm împreună pentru binele pacientului”, a declarat dr. Cătălin Hreniuc, director medical interimar SCJU Arad.

Medicul Lenuța Timiș a revenit, de astăzi, în funcția de medic șef SPIAAM – „Mulțumesc tuturor colegilor din spital pentru echipele pe care le-am format în această perioadă scurtă, iar împreună am reușit să depășim momentele de criză. Mulțumesc personalului medical mediu care are un aport deosebit în buna desfășurare a activității. În toată această perioadă scurtă de mandat, în paralel cu gestionarea pandemiei COVID-19 am reușit să implementez proceduri și protocoale medicale necesare bunei desfășurări a actului medical, am organizat concursuri pentru ocuparea posturilor de medici și am stabilit bune relații de colaborare atât cu spitalele din județ cât și cu spitale din județele învecinate. O bucurie pentru mine constă în faptul că am reorganizat liniile de gardă, astăzi funcționând în conformitate cu legislația sanitară în vigoare, iar medicii rezidenți au fost angrenați și incluși în liniile II de gardă, formând echipe complexe cu medicii specialiști sau primari, ceea ce le va fi de un real folos în pregătirea lor profesională”, a declarat dr. Lenuța Timiș. medic șef SPIAAM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.