O presupusă rețea de înșelăciune cu vacanțe „last minute” a fost destructurată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2 București. O femeie de 38 de ani, administrator al unei societăți comerciale, a fost reținută pentru 24 de ore, fiind acuzată că a păcălit mai multe persoane și chiar o agenție de turism, prin intermedierea fictivă a unor pachete turistice externe.
Marți, anchetatorii au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în municipiul București, iar suspecta a fost condusă la audieri. Urmează să fie prezentată magistraților cu propunere legală.
Destinații exotice și presiunea timpului
Potrivit surselor judiciare, femeia își identifica clienții prin recomandări și le propunea oferte avantajoase pentru vacanțe „last minute” în Turcia, Maldive, Japonia, Cuba, Paris sau Malta. Le explica faptul că ea doar intermediază rezervarea și că pachetul turistic ar proveni de la agenția BJR Vacanțe SRL din Arad.
Pentru a da credibilitate tranzacțiilor, susținea că plata este efectuată de o altă femeie, al cărei act de identitate îl deținea, și transmitea victimelor ordine de plată falsificate. Scenariul era construit astfel încât transferul să fie făcut vineri seara, iar suma să apară ca „blocată” în bancă din cauza valorii mari și a programului de lucru, urmând să fie procesată luni.
Anchetatorii susțin că suspecta miza pe urgența specifică ofertelor „last minute”, creând presiune psihologică asupra clienților pentru a-i determina să accepte rapid condițiile.
Familii evacuate din hotel
Un caz grav a fost înregistrat în august 2024, când două familii cu copii mici au plecat în Turcia în baza unui astfel de pachet. Au ajuns la hotel sâmbătă, însă luni li s-a comunicat că plata nu fusese primită.
Femeia le-a transmis un nou ordin de plată, tot fals, susținând că suma va intra în cont. Hotelul le-a notificat că, în lipsa confirmării plății până marți, vor fi evacuați. În cele din urmă, familiile au fost nevoite să părăsească unitatea de cazare în a patra zi de sejur. Au dormit în aeroport, și-au cumpărat bilete de avion din fonduri proprii și s-au întors în România.
Agenție de turism, păgubită
Aceeași metodă ar fi fost folosită și în relația cu agenția BJR Vacanțe SRL din Arad. Suspecta ar fi susținut că plata pentru un pachet turistic a fost efectuată, dar că banii sunt temporar blocați în bancă. În baza acestor afirmații, agenția a achitat din fonduri proprii contravaloarea vacanței către operatorul turistic, în ideea că își va recupera suma ulterior.
Astfel, și agenția de turism figurează ca persoană vătămată în dosar.
Printre victime se numără și o persoană care a achitat o vacanță în Japonia – reușind ulterior să-și recupereze banii – precum și o altă persoană care a cumpărat două pachete turistice, pentru Disneyland Paris și Malta, și care așteaptă plecarea.
Plângere penală pentru a-și crea aparența de victimă
Pentru a-și consolida aparența de bună-credință, femeia ar fi formulat, la 14 august 2024, o plângere penală în care susținea că este, la rândul său, victima unei înșelăciuni. Ar fi reclamat o altă persoană fizică, fără legătură cu activitatea infracțională, dar și una dintre persoanele vătămate din prezenta cauză.
De asemenea, la 5 februarie 2025, audiată în calitate de persoană vătămată, ar fi depus la dosar șapte înscrisuri contrafăcute, menite să creeze aparența efectuării plăților și să influențeze cursul cercetărilor.
Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă verificările pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor prejudiciate.



