Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat azi emiterea unei Hotărâri care impune ca elevii să se întoarcă la ore, în clasă, doar în școlile în care personalul este vaccinat în proporție de minim 60%. În caz contrar, aceștia continuă cursurile în format online.

Inspectoratul Școlar Județean Arad a făcut publică o listă care ilustrează situația aferentă fiecărei școli din județ. Potrivit documentului, aflăm că există șapte unități școlare care au procentul de vaccinare în rândul personalului de 0% (grădinița nr.23 din Buteni, școala primară din Șiștarovăț, grădinița nr.11 Sâmbăteni, grădinița Gosen Arad, grădinița creștin-ortodoxă Efremia Arad, grădinița Samariteanul din Agrișul Mare, școala primară Sf Ierarh Nicolae Arad). Pe de altă parte, Centrul de Excelență Arad este singura unitate de învățământ cu personalul complet vaccinat. Imediat după aceasta urmează Școala Regina Maria care are un procent de 90% vaccinați.

În ceea ce privește situația personalului de la Inspectoratul Școlar, potrivit datelor făcute publice pe site-ul oficial al instituției, la ora actuală procentul de vaccinare este de 76,20 %.

Conform celor transmise de Inspectoratului Școlar Județean Arad, situația se prezintă astfel:

  • În 88 de unități de învățământ cu personalitate juridică cursurile se desfășoară cu prezență fizică pentru un număr de 42918 preșcolari și elevi;
  • În 75 de unități de învățământ cu personalitate juridică cursurile se desfășoară în regim online pentru un număr de 17693 preșcolari și elevi.

Există însă și câteva excepții:

  • Preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ special desfășoară cursurile cu prezență fizică, indiferent de rata de vaccinare;
  • Conform deciziiilor Consiliilor de Administrație a două unități de învățământ, cursurile din învățământul seral și din învățământul cu frecvență redusă se desfășoară online, din cauza dificultății realizării dezinfecției între schimburi;
  • Conform deciziei Consiliului de administrație a unei unități de învățământ, cursurile se desfășoară online (excepție clasa a VIII-a), din cauza lucrărilor de reabilitare ale clădirii ;
  • Cursurile pentru elevii selectați în cadrul Centrului de excelență se vor desfășura online, centrul nu are săli de clasă proprii, elevii provenind din clase și unități de învățământ diferite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.